Despre rabdare si incredere

Acum cativa ani, daca m-ar fi intrebat cineva ce categorie de varsta imi place cel mai mult sa antrenez, probabil as fi spus fara sa stau prea mult pe ganduri ca prefer adultii sau copiii mai mari. Mereu mi-a placut partea tehnica a inotului, explicatiile clare, analiza miscarilor, corectarea pozitiei corpului sau a respiratiei. Simteam ca acolo pot construi cel mai usor progres vizibil.

Din motivul asta, sincer, nu ma vedeam lucrand foarte mult cu copiii mici. Nu pentru ca nu imi placeau, ci pentru ca aveam impresia ca sedintele cu ei inseamna foarte multa agitatie si foarte putin progres real. In mintea mea, initierea cu cei mici parea mai mult joaca decat inot.

Apoi, acum aproximativ doi ani, am inceput sa lucrez din ce in ce mai mult cu aceasta categorie de varsta. La inceput destul de reticent, mai ales pentru ca veneau multe cereri din partea parintilor si nu eram convins ca este directia in care ma vad pe termen lung.

Doar ca, foarte repede, am realizat ceva important: initierea corecta in inot la copiii mici nu incepe cu tehnica. Incepe cu incredere.

Cred ca aici mi s-a schimbat complet perspectiva.

La adulti sau la copiii mai mari, de multe ori poti explica logic un exercitiu si obtii rapid o executie mai buna. La copiii mici lucrurile functioneaza diferit. Ei invata prin emotie, prin repetitie, prin joaca si mai ales prin sentimentul de siguranta pe care il au in apa.

Mi-am dat seama foarte repede ca, inainte sa invete sa inoate, un copil trebuie sa invete sa se simta confortabil in mediul acvatic. Iar asta nu se poate forta.

Foarte multi parinti vin cu asteptarea ca dupa cateva sedinte copilul sa inoate singur. In realitate, pentru un copil mic, simplul fapt ca accepta apa pe fata fara stres este deja un progres foarte mare.

Tin minte foarte bine unul dintre primele momente care mi-au ramas in minte din perioada aceea. Era un baietel care la prima sedinta nu voia sa se desprinda deloc de margine. Nu plangea, nu tipa, dar era clar blocat de frica. Corpul lui era rigid si evita orice miscare care il scotea din zona de siguranta.

Multi fac greseala sa forteze astfel de momente. Dar daca grabesti procesul, copilul pierde increderea aproape instant.

Asa ca am ales varianta mai grea: rabdare, acomodare si foarte multa liniste. Fara presiune inutila si fara insistente de genul “hai ca poti”. Doar exercitii simple, joaca si timp.

Dupa cateva sedinte, la un moment dat, a venit singur spre mine in apa.

Pentru cine nu lucreaza cu copii mici poate parea un lucru minor. Pentru mine a fost momentul in care am realizat cat de important este sa respecti ritmul copilului.

Cred ca exact atunci am inceput sa ma schimb si eu ca antrenor.

Pana atunci eram foarte orientat spre rezultat si progres masurabil. Evident, lucrurile astea raman importante. Dar copiii mici m-au invatat ceva ce uneori uitam in sport: relatia construieste progresul.

Daca un copil vine cu drag la bazin, progresul apare aproape inevitabil. Daca vine speriat sau tensionat, orice evolutie devine mult mai dificila.

De aici a inceput sa imi placa din ce in ce mai mult aceasta zona.

Am descoperit ca fiecare copil are ritmul lui. Unii intra in apa fara nicio emotie din prima zi. Altii au nevoie de cateva sedinte doar pentru acomodare. Unii sunt foarte energici, altii sunt extrem de atenti si analitici pentru varsta lor.

Si tocmai diversitatea asta face lucrurile foarte interesante.

Un alt lucru pe care l-am inteles mult mai bine in ultimii doi ani este cat de important este jocul in procesul de invatare. Multi oameni cred ca atunci cand un copil se joaca in apa pierde timpul. In realitate, prin joaca se construiesc cele mai importante fundamente.

Cand un copil sufla in apa dupa mingiute sau jucarii, invata controlul expiratiei. Cand sare de pe margine intr-un mediu sigur, isi dezvolta increderea. Cand pluteste pe spate sustinut usor, incepe sa inteleaga relaxarea corpului in apa.

Totul are un rol.

Doar ca la aceasta varsta exercitiile trebuie adaptate felului in care copiii invata natural.

Iar aici cred ca multi gresesc cerand prea mult, prea repede. Corpul unui copil mic este diferit fata de al unui adult. Coordonarea este in dezvoltare, atentia este limitata, iar instructiunile foarte complexe nu functioneaza.

De aceea initierea corecta inseamna progres gradual. Intai confortul in apa. Apoi respiratia. Apoi plutirea. Dupa aceea orientarea si deplasarea.

Nu poti sari etapele fara sa creezi tensiune sau frica.

Si sincer, cred ca exact partea asta m-a facut sa apreciez foarte mult lucrul cu cei mici. Pentru ca progresul lor este incredibil de autentic.

Primul moment in care pun fata in apa fara emotii. Prima saritura. Prima plutire relaxata. Primii metri parcursi singuri.

Pentru noi, ca antrenori, pot parea lucruri mici. Pentru ei sunt victorii enorme.

Au fost multe zile in care am intrat obosit la bazin si am iesit complet incarcat pozitiv dupa grupele de copii mici. Energia lor este foarte sincera. Daca se simt bine, vezi imediat. Daca au incredere in tine, se vede imediat.

Si cred ca exact asta mi-a placut cel mai mult.

Nu exista filtre.

Am invatat in perioada asta ca lucrul cu copiii mici cere foarte multa adaptabilitate. Uneori intri cu un plan clar pentru sedinta si dupa primele minute realizezi ca trebuie sa schimbi complet abordarea. Poate copilul este obosit. Poate ii este putin teama. Poate pur si simplu are nevoie de mai multa joaca in ziua respectiva.

Daca ramai rigid, pierzi conexiunea.

Cred ca una dintre abilitatile pe care le-am dezvoltat cel mai mult in ultimii ani este capacitatea de a citi energia copilului. Sa observ cand pot sa cresc putin nivelul exercitiilor si cand trebuie sa reduc ritmul. Sa observ cand are nevoie de incurajare si cand are nevoie doar sa simta ca este in siguranta.

Inclusiv modul in care vorbesti conteaza enorm. La copiii mici, tonul, expresia fetei si energia antrenorului influenteaza foarte mult felul in care percep apa.

De aceea spun mereu ca initierea copiilor mici nu inseamna doar cunostinte tehnice. Evident ca partea tehnica trebuie sa existe si progresia trebuie sa fie corecta. Dar la fel de importanta este partea emotionala.

Pentru ca relatia copilului cu apa se formeaza foarte devreme. Iar o experienta negativa la inceput poate crea blocaje care dureaza ani.

Tocmai de aceea, pentru mine a devenit foarte important ca fiecare copil sa plece de la bazin cu sentimentul ca apa este un loc sigur si placut.

Si poate cel mai surprinzator lucru pentru mine a fost sa vad cat de repede evolueaza copiii atunci cand se simt confortabil. Uneori diferenta dintre un copil blocat si unul relaxat nu este capacitatea fizica, ci increderea.

Am vazut copii care la inceput refuzau complet sa puna fata in apa, iar dupa cateva luni ajungeau sa inoate surprinzator de bine pentru varsta lor. Nu pentru ca au fost fortati, ci pentru ca procesul a fost construit gradual si corect.

De multe ori primesc mesaje de la parinti care imi spun ca cei mici intreaba acasa cand mai merg la bazin. Si sincer, pentru mine acesta este unul dintre cele mai importante feedback-uri.

Pentru ca inseamna ca asocierea lor cu apa este una buna.

Desigur, exista si zile grele. Exista sedinte in care nimic nu pare sa functioneze, momente de plans sau perioade in care copiii testeaza limite. Dar asta face parte complet normal din proces.

Cred ca una dintre greselile pe care le fac adultii este sa priveasca evolutia copiilor ca pe o linie dreapta. In realitate, progresul este fluctuant, mai ales la varste mici. Uneori fac un pas mare inainte, apoi par ca regreseaza putin, iar dupa aceea apar alte lucruri noi.

Rolul nostru ca antrenori este sa pastram directia corecta fara sa transformam sedinta intr-o sursa de stres.

Daca ma uit acum inapoi, ma bucur enorm ca am iesit din zona mea de confort si ca am inceput sa lucrez mai mult cu aceasta categorie de varsta. Pentru ca sincer, nu ma asteptam sa imi placa atat de mult.

Nu ma asteptam sa ma bucure atat de tare lucrurile mici. Nu ma asteptam sa invat atat de multe din interactiunea cu ei. Si nu ma asteptam sa ajung sa astept cu drag grupele celor mici.

Astazi pot spune sincer ca sunt una dintre cele mai frumoase parti ale activitatii mele. Fiecare copil are personalitatea lui, iar fiecare progres vine cu o satisfactie foarte greu de explicat.

Pentru ca atunci cand vezi un copil care intra timid in apa la inceput si dupa o perioada ajunge sa rada, sa aiba incredere si sa se miste natural prin apa, realizezi ca nu este vorba doar despre inot.

Este vorba despre incredere, dezvoltare si despre relatia pe care copilul o construieste cu miscarea si cu apa.

Iar astazi, unul dintre lucrurile care imi aduc cea mai mare satisfactie este sa ii vad venind la bazin cu placere.

Cred ca asta este, pana la urma, cea mai importanta parte.

Sa ii ajutam sa construiasca o relatie buna cu apa.

Restul vine in timp.