Înotul a făcut parte din viața mea de foarte devreme. Ca mulți sportivi, am început copil fiind, iar apa a devenit treptat locul în care mă simțeam cel mai natural. Anii de antrenamente, competiții și pregătire constantă au construit nu doar un sportiv, ci și o disciplină pe care o port cu mine și astăzi.
Drumul în sportul de performanță nu este niciodată simplu. În spatele fiecărei curse sau medalii există ani de muncă, sacrificii și multe ore petrecute în bazin. Înotul de performanță te învață răbdarea, te învață să continui chiar și atunci când ești obosit și îți arată cât de mult poate evolua corpul uman atunci când este antrenat constant.
La un moment dat însă, am luat o decizie care pentru mulți poate părea neașteptată. Am ales să mă retrag din zona competițională înainte de a-mi atinge potențialul maxim. Nu pentru că nu iubeam sportul sau pentru că nu mai aveam motivație, ci pentru că am descoperit o altă latură a înotului care mi-a adus o satisfacție diferită.
Am descoperit bucuria de a lucra cu oamenii.
Astăzi, după mai bine de 10 ani în care am predat înotul, pot spune că fiecare persoană care intră în bazin are propria poveste. Unii vin pentru a învăța să înoate de la zero. Alții vor să își învingă frica de apă. Sunt și copii care descoperă pentru prima dată cât de natural poate fi să plutești și să te miști prin apă.
Pentru mine, rolul de instructor nu înseamnă doar tehnică sau exerciții. Înseamnă să vezi progresul oamenilor, să vezi momentul în care cineva care nu știa să înoate face prima lungime de bazin sau când un copil capătă încredere în apă.
Este o satisfacție diferită față de competiție, dar la fel de valoroasă pentru mine.
Înotul mi-a oferit foarte mult de-a lungul vieții, iar acum încerc să dau mai departe din experiența acumulată. Fiecare cursant, fiecare lecție și fiecare progres mic sunt, într-un fel, o continuare a drumului meu în acest sport.
